Compania de stat CFR Marfă, controlată de Ministerul Transporturilor, intenționează să profite de o lege adoptată recent de Parlament și să își prelungească procedura de concordat preventiv, adică de pre-insolvență, în care se află deja de aproape 3 ani, cu încă 2, adică până în martie 2025, relevă date analizate de Profit.ro.
Companiile deținute de stat sunt și cele mai îndatorate firme, cu datorii cumulate de 11,7 miliarde de lei, aproape jumătate din cât au de achitat la ANAF primii 50 de rău-platnici ai României, arată datele analizate de Profit.ro.
Guvernul ia în calcul salvarea de la lichidare "necontrolată" a operatorului național de transport feroviar de mărfuri, CFR Marfă, companie de stat controlată de Ministerul Transporturilor, printr-un truc legiferat deja în cazul societăților energetice și industriale cu datorii mari la stat: ștergerea acestor datorii contra dării în plată a unor active funcționale, "extrase" juridic din patrimoniul respectivelor companii și transferate unor instituții de stat.
Comisia Europeană a constatat că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puțin 570 de milioane de euro din partea României, prin anularea datoriilor și prin neîncasarea unor datorii de la societate. România trebuie acum să recupereze de la CFR Marfă ajutorul ilegal și dobânzile aferente, potrivit Executivului UE.
Compania de stat CFR Marfă a intrat în procedură de concordat preventiv, adică de preinsolvență, la cererea proprie, și urmează să le propună creditorilor un plan de redresare financiară, în urma implementării căruia să ajungă în situația de a-și putea plăti datoriile.
Planul de reorganizare a producătorului de cărbune, energie și abur industrial CET Govora, controlat de Consiliul Județean Vâlcea, furnizor al combinatelor Oltchim și Ciech Soda, dar și al sistemului de încălzire din Râmnicu Vâlcea, Băile Olănești și Călimănești, prevede plata a doar un sfert din totalul de circa 406 milioane lei al datoriilor înscrise la masa credală a companiei, respectiv 99,1 milioane lei.